Sala Lipscani, situată la etajul 1 al clădirii ARCUB, este un spațiu expozițional versatil, dedicat în principal expozițiilor, recepțiilor și evenimentelor cu componentă creativă. Prin configurația sa flexibilă, sala poate fi adaptată cu ușurință și ca spațiu alternativ pentru întâlniri, workshopuri sau activități colaborative, oferind un cadru prietenos și inspirator pentru diverse formate culturale.