Al cincilea weekend din cadrul evenimentului Bucureşti – Cartier de Vară se anunţă cald şi plin de surprize plăcute. Se păstrează aceleaşi spaţii de joc ca şi săptămâna trecută, respectiv Parcurile Sebastian, Moghioroş şi Cişmigiu. În Rahova şi Drumul Taberei spectacolele încep dimineaţa de la ora 10.00 şi seara de la ora 20.00. În Parcul Cişmigiu acestea au loc de la ora 17.00.

Sâmbătă 13 august, dimineaţa de la ora 10.00, în Parcul Sebastian, Trupa de teatru pentru copii HODORONK TRONK’S WORLD le propune celor mici spectacolul Capra şi iezii. Seara de la ora 20.00 are loc recitalul solistului vocal Bogdan Ioniţă. Imediat după acesta urmează un concert de muzică populară, susţinut de Ansamblul Doina Dunării din Giurgiu şi oferit de CreArt.

În Parcul Cişmigiu, Trupa de teatru pentru copii Mezzetino prezintă spectacolul Turtiţa cea isteaţă, începând cu ora 17.00.

În Parcul Moghioroş, dimineaţa de la ora 10.00 Trupa din pălărie vine cu spectacolul Tolba cu poveşti, iar seara, de la ora 20.00, Asociaţia Culturală Open Art aduce în faţa publicului Povestea unui pierde-vară.  

Duminică, 14 august, dimineaţa de la ora 10.00, în Parcul Sebastian publicul se întâlneşte cu Trupa din pălărie şi spectacolul Tolba cu poveşti. Seara de la ora 20.00, Asociaţia Culturală Open Art prezintă Povestea unui pierde-vară. 

 În Parcul Cişmigiu, începând cu ora 17.00, Trupa din pălărie îi încântă pe copii cu Tolba cu poveşti.

 În Parcul Moghioroş, dimineaţa de la ora 10.00 copii sunt aşteptaţi să vadă spectacolul Capra şi iezii al Trupei de teatru pentru copii HODORONK TRONK’S WORLD. Seara, de la ora 20.00, solistul vocal Bogdan Ioniţă susţine un recital. În continuare CreArt oferă publicului un concert al Ansamblului Ciuleandra din Târgovişte.

Bucureşti – Cartier de Vară vă aşteaptă să vedeţi spectacolele în aer liber pregătite de organizatori pentru acest sfârşit de săptămână.

Evenimentul este organizat la iniţiativa Comisiei pentru Învăţământ, Cultură, Culte şi Sport  a  Consiliului General al Municipiului Bucureşti, de către Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale şi Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4, Primăria Sectorului 5, Primăria Sectorului 6 Centrul Cultural European, A.L.P.A.B. şi R.A.T.B.

Parteneri media: Radio România Cultural, Bucureşti FM, 24-FUN, Caţavencii, Dilema Veche, Ring.

Parteneri media online: Port.ro, iConcert.ro, apropo.ro, metropotam.ro, 4arte.ro, paspartu, youmago.ro, hipmag.ro, goingout.ro, urbo.ro, modernism.ro, diseara.ro, Glamour.