Prezentul artei– Dialog prin Centrul de Artă MORA

 

Seminarii gratuite adresate artiştilor, artistilor tineri şi aflaţi la debut, operatorilor culturali în domeniul artelor vizuale,

dar şi iubitorilor de artă în general şi unui public mai puţin specializat

 

MORA Emerging – Sesiune de seminarii şi conferinţe

la Sala MEDIA a Teatrului Naţional din Bucureşti,

3,4,5,6 Iunie,

orele 10:00-14:00

 

Cine sunt principalii jucători în piaţa de artă din România? Cum se stabileşte cota unui artist? Este preţul unei lucrări acelaşi cu cota de artist? Cum arată curatorul artist sau artistul curator? Care este diferenţa dintre practicile curatoriale în capitalism şi cele specifice politicilor de stânga? Local, global sau \”glocal\”? Ce este şi cum se manifestă o bienală de artă contemporană? Cum se constituie un grup de artişti independent? Cum se continuă? Care sunt provocările, iluziile, dar şi avantajele unui artist-manager?

 

La acestea şi încă alte multe întrebări legate de prezentul artei în România şi în lume, de artişti, curatori, manageri, colecţionari şi relaţiile dintre ei se va răspunde în

Sesiunea de Conferinţe şi Seminarii din cadrul programului MORA Emerging, care se desfăşoară în perioada 3 – 6 Iunie, între orele 10:00-14:00, în Sala MEDIA a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Accesul se face prin intrarea dinspre Strada Batiştei sau prin spatele clădirii TNB (corpul B). Intrarea este liberă.

 

MORA Emerging este organizat de Asociaţia din Pod în cadrul Centrului de Artă MORA, cu sprijinul:

ArCub, TNB I.L.Caragiale (eveniment parateatral),

Artmark, Radio România Cultural,

modernism.ro, Revista 22,

vernisaje.ro, BeWhere,

orasulm.eu, Observatorul Cultural,

I Love Bucharest.

 

Programul Seminariilor

 

3 iunie – PREZENTUL ARTEI

Daria Ghiu (critic de artă şi jurnalist cultural)

Invitaţi: Mona Vătămanu şi Florin Tudor

 

4 Iunie – PIAŢA DE ARTĂ DIN ROMÂNIA

Floarea Codrea reprezentant al Institutului de Management al Artei Artmark (un proiect educational ArtSociety) si Relationship Manager Lavacow online art auctions.

Invitaţi: Diana Dochia – directorul galeriei Anaid Art Gallery si co-director Art Safari.

 

5 Iunie – POLITICI CURATORIALE ÎN ARTA CONTEMPORANĂ DIN ESTUL EUROPEAN

Olivia Niţis (curator şi critic de artă),

Invitaţi: Ioana Ciocan şi Ciprian Ciuclea

 

6 Iunie – INIŢIATIVE DE GRUP: ÎNCEPUTURI, EXPERIMENTE, ACŢIUNI

Irina Abaza, Mara Patriche şi Cristina Taraş (artişti vizuali şi manageri culturali) – Asociatia din Pod – Centrul de Artă MORA

 

 

Adresate artiştilor tineri şi aflaţi la debut, operatorilor culturali în domeniul artelor vizuale, dar şi iubitorilor de artă în general şi unui public mai puţin specializat, seminariile şi conferinţele propuse de coordonatorii Centrului de Artă MORA reprezintă o oportunitate de educaţie non-formală, de completare şi aprofundare a informaţiilor academice cu noţiuni din viaţa practică de artist, noţiuni şi experienţe legate de provocările şi contextul specific real.

 

Primă etapă în programul MORA Emerging, program anual al noului Centru de Artă MORA (More Opportunities for Romanian Artists), sesiunea de seminarii şi conferinţe va fi urmată, în perioada iulie-noiembrie, de un apel de concepte artistice, organizarea unui atelier de lucru – atelier deschis cu public şi a unei expoziţii de grup cu câştigătorii apelului şi creatorii din cadrul atelierului de lucru – expoziţia CONCEPT.

 

Oferind oportunităţi de educaţie non-formală, oportunităţi de creaţie, expunere şi promovare pentru artisti tineri si aflati la debut, programul este propus de grupul independent de artişti şi manageri ai Asociaţiei din Pod, iniţiatori şi dezvoltatori ai programului I love Bucharest, program de artă publică şi participativă (din 2005), coordonatori ai Galeriei MORA (din 2006), iniţiatori şi coordonatori ai Centrului de Artă MORA (inaugurat în primăvara acestui an).

 

Viziunea Centrului de Artă MORA ca spaţiu de întalnire şi dialog între artă, cultură, educaţie, comunitate, mediu şi miză economică se bazează pe rolul esenţial al artei în dezvoltarea durabilă, ca liant al celor trei piloni de bază: economic, social şi mediu. Recunoaştem şi practicăm, prin fiecare activitate a noastră, mijloacele privilegiate ale artei şi puterea ei de informare, educaţie (non-formală), transformare şi câştig în mediul nostru social şi de afaceri.

 

Pentru mai multe detalii:

Cristina Taraş

cvtaras@yahoo.com

0723 310 911

www.ilovebucharest.org