Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz te întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 te va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc – Endurance.

 

Cu o fuziune de stiluri de cool jazz, latin, post-bop şi clasic, Sorin Zlat Trio este recunoscut pe scena muzicalӑ din România şi strӑinӑtate prin repertoriul de compoziţii personale şi cover-uri de jazz. Trio-ul a luat ființă în toamna anului 2008, avându-i în componență pe Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabas), Laurențiu Zmău (tobe). Dupӑ ce a figurat în lineup-urile Montreux Jazz Festival, Jacksonville Jazz Festival, Monaco Jazz Festival, alӑturi de Ravi Coltrane, Lee Ritenour şi Joey Calderazzo, trio-ul apare şi în programul unor cluburi celebre de jazz, cum ar fi Vortex, Pizza Express, Ronnies Scott din Londra, Clubul B-flat din Berlin sau Clubul Jazz Cafe din Montreux. De-a lungul timpului, grupul a cântat pe aceeași scenă alături de nume mari ale jazzului: Lee Ritenour, Ravi Coltrane, Brandford Marsallis, Joey Calderazzo, Tito Puente și Jeff Ballard.

 

În cadrul concertelor Jazzaj, pe scena Sălii ARCUB, au fost prezenți artiști renumiți ai jazzului, precum Maria Răducanu și Krister Jonsson, Vali Răcilă și Balkanamera Jazz Quartet, trupa Arifa, Rareş Totu, A.G. Weinberger, Ozana Barabancea, Emil Bîzgă, Nicolas Simion Trio feat. Kruno Levačić & Sorin Romanescu, Luiza Zan feat. István Gyárfás, Mircea Tiberian Ensemble feat. Nadia Trohin & Cristian Soleanu, Formația Trigon, Soul Serenade, Irina Popa feat. The Sinners, Raul Kusak și Liviu Pop, Elena Mîndru Finnection, Atom String Quartet, Platonic Band, Balako.

 

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro.

 

Preţuri: 45 lei (Categoria I) și 35 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.

 

BILETE ONLINE

EVENT FACEBOOK