„JAZZ la înălțime”, eveniment ce va avea loc, vineri, 13 martie 2015, ora 18.30 la Sala ARCUB din Bucureşti, organizat de asociaţia ASSOC, filiala Bucureşti, se adresează iubitorilor de jazz, comunităţii şi persoanelor cu dizabilităţi.

 

Titlul concertului este inspirat de prima parte a evenimentului: alpiniștii Claudiu Miu și Cosmin Andron ne vor împărtăși experiențele lor dincolo de limite, reușind să treacă peste anumite dizabilități fizice insurmontabile, la prima vedere.

 

Recitalul lui Harry Tavitian va urma în partea a doua a serii și ne propune o călătorie muzicală de la jazzul clasic la jazzul de avangardă cu influențe folclorice.

 

Concertul din Bucureşti este ultimul eveniment , după concertele de la Baia Mare, din decembrie, Suceava – ianuarie, Arad – februarie. Ecourile au fost deosebite, sălile arhipline. Suntem siguri că pentru cauza persoanelor cu dizabilități publicul bucureştean va fi la înălțime.

 

Pianistul Harry Tavitian, care a sărbătorit anul trecut 45 de ani de carieră jazzistică, este una dintre personalităţile care a marcat evoluţia jazz-ului românesc şi nu numai. Considerat de ziarul american International Herald Tribune drept cel mai interesant jazzman român contemporan, Tavitian a jucat un rol activ şi în apariţia şcolilor naţionale de jazz din estul Europei. „Harry Tavitian se numără printre pianiştii extraordinari care au iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European\”, spunea unul din cei mai importanţi critici de jazz din Austria (Richard Schuberth, Radio ORF1, Austria).Cosmin Andron alpinist, vorbitor motivaţional, oferă exemple punctuale legate de concepte de motivare dezvăluind publicului o trăire indirectă a ceea ce înseamnă escalada. Acesta îi îndeamnă pe cei care doresc să practice escalada să aibă deschidere către imaginaţie: „Cum spuneam alpinismul este în primul rând o aventură. Are şi elemente atletice însă fără aventură ar fi doar un sport (escaladă). E ilogic să nu doreşti să sporeşti elementul de noutate şi de provocare atunci când cauţi aventura.”

 

Claudiu Miu este fost campion multinațional și balcanic la escaladă, președinte al Asociației Climb Again. Timp de câțiva ani acesta a suferit de boala Lyme și poliartrita asociată care i-au redus mult din capacitățile motorii. Aşa cum s-a întâmplat la Baia Mare şi la Suceava discursul său se va orienta pe depăşirea proprilor limite şi soluţii adresate persoanelelor cu nevoi speciale care îşi doresc să ducă o viaţă normală.

 

Asociaţia Climb Again-Bucureşti, înfiinţată în 2013, oferă perspective de dezvoltare personală, încredere în sine şi împlinire prin escaladă. La programele asociaţiei au participat deja peste 60 de copii nevăzători și hipoacuzici, peste 30 de copii cu autism și alți 40 de tineri și adulți dezavantajați (prin programele de incluziune socială ale partenerilor stabili).

Evenimentul este realizat prin proiectul ”ACCES pentru toți – Accesul persoanelor cu dizabilități la ocupare si servicii”, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.2. „Îmbunătățirea accesului și participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii.

 

Vă aşteptăm, aşadar, la un eveniment caracterizat de spontaneitate care-şi propune să fie la înălţime prin muzică şi poveşti motivaţionale adresate atât comunităţii cât şi persoanelor cu dizabilităţi.

 

Intrarea la eveniment este liberă.

 

EVENT FACEBOOK

Articole recente